Titlul este departe de Real Madrid în acest sezon după remiza din El Clasico, iar Jose Mourinho nu pare dispus să mai aștepte încă un an pentru a-și lua revanșa. Cel puțin asta insinuează Gazzetta dello Sport, care scrie astăzi că tehnicianul portughez le-a rezervat fiilor săi două locuri la o școală aflată în orașul elvețian Lugano, aflat la 30 de kilometri de baza de pregătire a lui Inter Milano de la Appiano Gentile.
Cotidianul italian mai susține că o întoarcere a lui The Special One la gruparea „nerrazzura” este cu atât mai probabilă cu cât tehnicianul nu se află în cele mai bune relații atât cu conducerea clubului din capitala Spaniei, cât și cu jurnaliștii iberici.
De asemenea, Gazzetta mai scrie și că Mourinho intenționează să facă tot posibilul pentru a cuceri până la finalul acestui sezon Cupa Spaniei și Liga Campionilor, pentru a pleca de la Madrid în stilul caracteristic, „cu capul sus și cu o privire plină de superioritate”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER